Nu se poate trăi, clipă de clipă, din frecventarea pustiului intelectual şi sufletesc al arenei politice. Lord Acton spune, într-o notă, că „oamenii nu pot fi făcuţi buni de către stat, dar ei pot fi cu uşurinţă înrăiţi”. Ar trebui ca actualele instituţii ale statului să se simtă vizate. Dincolo de nereuşitele lor economice sau politice, ele pot fi acuzate de ceva mai grav: e vorba de un efect toxic asupra societăţii româneşti în ansamblul ei. Lumea s-a înrăit. Guvernul (demisionar) şi opoziţia (incluzând, o vreme, şi partenerii de guvernare) şi-au adus neîncetat acuzaţii dure şi au creat, astfel, o atmosferă de lucru otrăvită. Partidele politice s-au vânat şi se vânează reciproc pentru a ieşi mereu în avantaj (electoral).
Presa a cultivat şi cultivă, cu un zel demn de o cauză mai bună, atacul, injuria, calomnia, scandalul. Ore întregi, la diferite posturi de televiziune, se distribuie acuzaţii, se încurajează batjocura, limbajul de stadion înfierbântat, furia. La Realitatea, se face o ipocrită campanie pentru „respect” pe fundalul unor emisiuni la care sunt invitaţi tot soiul de ipochimeni fără onoare şi fără minime reguli de conduită. Societatea e polarizată isteric: pro-băsescieni obsesivi şi anti-băsescieni grobieni. Forum-urile sunt pline de dejecţii. Ne îndreptăm spre un soi de stupoare electorală: nu mai vrem să votăm pe nimeni, pentru că îi dispreţuim pe toţi.
Înrăirea generală este şi efectul unor conjuncturi exterioare. Scăderea nivelului de trai nu e de natură să bine-dispună. Sărăcia te înrăieşte, tot astfel cum bogăţia scăpată de sub control tinde să te prostească. Săracul e nervos, resentimentar, înclinat spre acreală şi violenţă. Sentimentul insecurităţii te înrăieşte de asemenea. Trăieşti îngrijorat, fără proiecte de durată, fără garanţia că eşti protejat de legi şi instituţii. Politicienii joacă pe altă scenă decât scena p
