Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala profesională, deschisă chiar şi repetenţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 august 2012 ·

Învăţământul profesional şi tehnic, reintrodus în acest an, este pentru tinerii care vor să înveţe, în doi ani, o meserie

Începând din toamnă, aproape 20.000 de elevi vor urma învăţământul profesional şi tehnic. Până acum, şi-au depus dosarele absolvenţii claselor a IX-a care cred că e mai bine pentru ei să înveţe o meserie în doi ani decât să rişte un viitor incert după terminarea liceului teoretic.

În săptămânile care urmează se va înscrie o altă categorie de elevi: cei care au rămas repetenţi în clasa a X-a şi, în loc să reia anul, se transferă în învăţământul profesional.

Toţi elevii din acest sistem primesc lunar o bursă de 200 de lei, iar la finalul celor doi ani de studiu obţin un certificat de calificare profesională recunoscut în UE.

Radu Seefeld, directorul Colegiului Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii "Gheorghe Airinei" spune că fiecare dintre clasele pe care le are pentru învăţământul tehnic s-a ocupat până acum pe jumătate.

"Aşteptăm ca peste zece zile să se afle rezultatele corigenţelor din licee, şi îi vom primi pe cei care sunt declaraţi repetenţi în clasa a X-a".

Radu Seefeld spune că învăţământul profesional nu este locul în care ajung neaparat cei care nu fac faţă în liceele teoretice.

"E adevărat că noi nu aşteptăm aici olimpici, ci oameni care vor să înveţe o meserie în doi ani. Ajung în astfel de şcoli tinerii care îşi doresc să intre mai repede pe piaţa muncii, pentru că familiile nu le pot oferi bani de buzunar şi nici măcar pentru îmbrăcăminte".

Inspectoratele şcolare vor publica, în 20- 24 august, lista locurilor rămase neocupate pentru fiecare şcoală care oferă învăţământ tehnic, iar în 27 -31 august se fac ultimele înscrieri.

Ajung aici cei care vor să intre rapid pe piaţa muncii, pentru că familiile nu le pot pot oferi bani de buzunar

RADU SEEFELD, director de şcoală

Peste 700 d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°