La urma urmelor, daca modelele se cauta azi in special in critica straina, este pentru ca, din pacate, mare parte din critica noastra s-a complacut in foiletonism si in impresionism voios, pitoresc, spumos si cam atit. Cum tot citesc eu acum cu spor ultimul roman al lui Nicolae Breban, ma las contaminat si comit un panseu adinc: exista, in viata oricui, intilniri care ii decid destinul. Ale mele au fost mai ales cu autori si carti. Daca am devenit critic literar, este mai ales pentru ca, in afara unei manii pentru literatura, am citit intens si critica literara inca din adolescenta. Pe cine, ce, cum? In anii de liceu, am infulecat sistematic cam toata critica romaneasca, conspectind constiincios carte dupa carte, editie dupa editie. Nu mi-au scapat nici exegeti de raft secund, precum Ion Trivale sau Ilarie Chendi ori chiar de fundal, cum ar fi, sa spunem absolut intimplator, N. Sulica. In privinta criticii postbelice, cred ca sint destul de bine orientat, parcurgind cam toate contributiile majore, ba chiar si culegerile de articole. Sint unul dintre acei putini maniaci care citesc critica literara nu pentru a se informa in legatura cu o opera literara, ci pentru exercitiul in sine pe care ea il propune. Nu am nici un dubiu ca, atunci cind este bine facuta, ea e literatura autentica si prefer o carte buna de critca literara unui roman mediocru sau caldut. Sigur ca si eu m-am format citindu-i pe marii critici de dinainte (intre paranteze fie spus, ma indoiesc ca pe noi ne vor mai citi pe nerasuflate alti posibili critici literari peste 20-30 de ani). De la cine am furat meserie? Am sa insirui citeva nume, chiar daca va iesi un cocktail poate greu digerabil. In primul rind, Calinescu. I-am citit si rascitit Istoria... din scoarta-n scoarta, inca din ultimele clase de scoala generala, cind abia puteam scoate din raft tomul sau de 4 kg. Cred ca este, pe linga Caragiale, a