Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri seară, la Buzău, unde participă la alegerile pentru şefia Organizaţiei Judeţene, că se aşteaptă la tot mai multe acţiuni sindicale în perioadă următoare şi i-a îndemnat pe români "să nu se mai lase minţiţi ori cumpăraţi". Potrivit Mediafax, liderul social-democrat le-a dat dreptate angajaţilor Ministerului de Finanţe care au declanşat miercuri proteste spontane, menţionând că PSD este solidar cu acţiunile sindicaliştilor.
"Categoric, cred că au dreptate, nu poţi să iei asemenea măsuri decât dacă încerci să ai un dialog celor cărora le ceri sacrificii. Oricine poate să înţeleagă că trebuie să strângi cureaua pentru ceva, dar dacă nu le spui nimic şi ei văd că întotdeauna ai bani pentru brand-ul de ţară şi afacerile PDL, dar pentru salarii nu ai bani, nu acceptă. Au dreptate, mă aştept că tot mai mulţi oameni să uite de teamă, de ameninţări, să nu se lase minţiţi sau cumpăraţi şi să spună paşnic, dar democratic, părerea despre ce fac guvernanţii actuali. Sunt absolut convins că toate sindicatele puternice vor organiza o acţiune pentru demiterea acestui Guvern, sunt mii şi mii de oameni din toate oraşele care simt nevoia să spună direct şi clar că România nu mai poate să meargă aşa, că e nevoie de alt Guvern, iar moţiunea de cenzură va rezolva această cerere legitimă şi disperată a oamenilor", a spus preşedintele PSD.
Ponta a explicat că mulţi dintre cei care au apelat la acţiunile sindicale au ajuns să aibă salarii mizere, care nu le conferă un trai decent. El a afirmat că se aşteaptă la tot mai multe proteste în perioada următoare, îndemnându-i pe oameni să acţioneze paşnic şi democratic pentru drepturile lor. "Cred că de data aceasta cei de la putere nu vor mai spune că e o lovitură de stat. Pur şi simplu pârâie din toate încheiturile construcţia aceasta a Guvernului. Nu poţi conduce o ţară după prin