Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai de la CET vrea sa dea caldura la restantieri ca pe vremea lui Ceausescu

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 29 octombrie 2003 ·

Conducerea CET se razboieste cu propriii clienti. Directorul Ion Mihai are de gind sa reduca programul de incalzire la citeva sute de asociatii de proprietari. "Nu au dat nici un semn ca vor sa plateasca datoriile de zeci de miliarde de lei", a spus seful CET. Planul lui Mihai de reducere a programului de incalzire la asociatiile cu datorii va fi pus in practica de la inceputul lui noiembrie. Pina acum, numai o treime dintre asociatiile de locatari au acceptat sa-si reesaloneze datoriile la agentul termic. Administratorii sfideaza CET La inceputul acestei luni, conducerea CET a decis ca numai asociatiile care incheie reesalonari ale datoriilor sa primeasca agent termic. Numai o mica parte din administratorii de asociatii au luat in calcul acest avertisment. Desi sezonul de incalzire a inceput, Mihai nu a pus in practica avertismentul dat. Dar a promis ca-l va aplica de la inceputul lunii noiembrie. "Primul pas va fi instiintarea locatarilor, prin afise puse la blocurile care fac parte din asociatiile care nu au venit la reesalonari", a spus Mihai. In a doua faza, CET va merge pe sistemul "caldura cu lingurita". "Din cele 940 de asociatii din Iasi care se administreaza independent, numai 501 au venit sa discutam modalitatea de plata a restantelor. Probabil ca in multe din celelalte cazuri administratorii nu au venit pentru ca au facut altceva cu banii, in loc sa-si plateasca utilitatile", a spus Mihai. O situatie similara este si la "Termo-Service", societate care administreaza aproape 500 de asociatii din oras, in afara de cele 940 care se auto-administreaza. Conform declaratiilor sefului CET, nici una din asociatiile "Termo-Service" nu a facut reesalonare de datorii. "Inca se lucreaza la stabilirea acestor datorii, pentru ca CET a avansat o cifra care noua ni se pare cam mare", s-a justificat Georgeta Gilca, sefa "Termo-Service". In acest moment, CET are de recupera

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum o ora
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum o ora
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 2 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 4 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 3 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°