Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat, la începutul acestei săptămâni, campania de primire a cererilor pentru plăţile naţionale directe complementare (CNDP) în sectorul zootehniei.
Potrivit datelor centralizate, în judeţul Braşov au fost înregistrate un număr de 5.297 de cereri pentru un efectiv de 48.399 de bovine şi 1.500 de cereri pentru un efectiv de 261.464 de ovine/ caprine „În perioada imediat următoare va demara controlul administrativ pentru toate cererile depuse, precum şi controlul la faţa locului, care este obligatoriu pentru specia ovine/ caprine. Rugăm fermierii ca, pe toată durata efectuării verificărilor la faţa locului, să menţină efectivul de ovine/ caprine în locaţia menţionată în cerere, pentru a nu risca pierderea sprijinului financiar”, a declarat directorul general APIA, Daniel Constantin. Valoarea sprijinului financiar, atât pentru specia bovină, cât şi pentru specia ovine/ caprine, va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern, în funcţie de numărul animalelor eligibile rezultat în urma controalelor. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat, la începutul acestei săptămâni, campania de primire a cererilor pentru plăţile naţionale directe complementare (CNDP) în sectorul zootehniei.
Potrivit datelor centralizate, în judeţul Braşov au fost înregistrate un număr de 5.297 de cereri pentru un efectiv de 48.399 de bovine şi 1.500 de cereri pentru un efectiv de 261.464 de ovine/ caprine „În perioada imediat următoare va demara controlul administrativ pentru toate cererile depuse, precum şi controlul la faţa locului, care este obligatoriu pentru specia ovine/ caprine. Rugăm fermierii ca, pe toată durata efectuării verificărilor la faţa locului, să menţină efectivul de ovine/ caprine în locaţia menţionată în cerere, pentru a nu risca pierderea sprijinului financiar”, a declarat direct