Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IPOTEZĂ ŞOCANTĂ: Cu cât va creşte temperatura medie a Pământului până în 2100

Publicat in Romania Libera, vineri 27 septembrie 2013 ·

Responsabilitatea omului în favorizarea încălzirii climatice este mai evidentă ca oricând, iar temperatura medie a Pământului va creşte cu 0,3 până la 4,8 grade Celsius până în 2100, estimează experţii din cadrul GIEC în noul lor raport adoptat vineri la Stockholm, transmite Mediafax.

Grupul interguvernamental de experţi privind evoluţia climatului (GIEC) şi-a revizuit în creştere estimările privind creşterea nivelului mării, care ar urma să fie între 26 şi 82 de centimetri până în 2100, potrivit noului raport citat de AFP.

Potrivit GIEC, de-acum este "extrem de probabil" ca influenţa umană să fie principala cauză a încălzirii observate începând cu jumătatea secolului XX, ceea ce echivalează cu o certitudine de 95% în terminologia foarte precisă a raportului de aproximativ treizeci de pagini, sinteza a mii de studii ştiinţifice. În ultimul său raport, în 2007, această certitudine era de 90%.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, într-o declaraţie video difuzată în timpul unei conferinţe de presă, a salutat activitatea GIEC pentru "evaluarea sa frecventă şi imparţială" privind schimbările climatice.

"Acest nou raport va fi esenţial pentru guvernele care lucrează la realizarea unui acord ambiţios şi constrângător din punct de vedere legal asupra schimbărilor climatice în 2015", a declarat el.

Referitor la amploarea posibilă a încălzirii globale până la sfârşitul secolului, GIEC a reţinut patru scenarii posibile, însă nu s-a pronunţat cu privire la probabilitatea fiecăruia dintre ele.

Astfel, GIEC estimează că Terra se va încălzi probabil cu 0,3 grade Celsius, în cel mai optimist caz, şi 4,8 grade Celsius până la sfârşitul acestui secol în raport cu temperatura medie din perioada 1986-2005.

Incertitudinile puternice depind evident mai ales de cantităţile de gaze cu efect de seră ce vor fi emise în atmosferă în următorii ani. Păm

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 28 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 29 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 7 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 44 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°