Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotline în Elveţia şi televiziune în Franţa dedicate sfârşitului lumii

Publicat in Jurnalul, vineri 23 noiembrie 2012 ·

În Elveţia a fost creată o linie telefonică dedicată tuturor celor care se tem că la 21 decembrie 2012 va fi sfârşitul lumii, relatează 20Minutes. Dar nici Franţa nu stă cu mâinile în sân până la data fatidică. Postul de televiziune La Chaine de la Fin du Monde, dedicat sfârşitului lumii, a fost lansat de canalul SyFy, deţinut de compania americană NBC Universal.

Emite până la 21 decembrie

La Chaine de la Fin du Monde va începe să emită chiar de vineri, până la data de 21 decembrie, precizează cotidianul francez Le Nouvel Observateur. Noua televiziune va oferi "o altă perspectivă asupra sfârşitului lumii" şi va emite timp de o lună de zile, până pe 21 decembrie, când "se presupune că va fi sfârşitul lumii". La Chaîne de la Fin du Monde difuzează filme, seriale şi documentare, între care "Survivors", "Invasion", "The Body Snatchers", "War of the Worlds", "American Warships", dar şi o emisiune specială dedicată "sfârşitului lumii".

Noua televiziune este disponibilă exclusiv pe platforma CanalSat din Franţa şi îi pregăteşte pe francezi "pentru ultima zi din viaţa lor".

Crezi nu crezi, sună la linia specială!

Georg Otto Schmid se ocupă de un centru de informaţii referitoare la religii şi secte, în Zurich. După ce a primit o sută de apeluri referitoare la Apocalipsa anunţată pentru finele lui decembrie viitor, el a decis să creeze o linie specială, unde cei care cred sau cei care nu cred în teoria sfârşitului pot să-şi verse oful. Oricum, mărturiseşte proprietarul, sunt deja unii care au demisionat de la locul de muncă, alţii dau buzna în magazine pentru aprovizionare, reacţiile fiind dintre cele mai diverse în apropierea pretinsei date fatidice, relatează 7sur7.be.

Profit din naivitate

Nebunia sfârşitului lumii cunoaşte cele mai diverse forme. O firmă elveţiană specializată în p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 38 minute
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a ratat marți prezența în turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de dificil în fața rusoaicei Anna Blinkova (55 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(5). Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 2 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum 32 minute
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum o ora
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 6 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°