De vreo 2.000 de ani, grecii se luptă să fraudeze fiscalitatea impusă de alţii.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o noapte a renaşterii Europei unite nu este decât începutul sfârşitului. Discuţiile de ieri-seară de la Bruxelles nu au dus nicăieri. Aparent, liderii s-au înţeles între ei. Au crescut Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară la un trilion de euro şi au iertat Grecia de jumătate din datorie. În cele din urmă, aceşti bani vin din buzunarul contribuabililor europeni, care, totodată, sunt şi clienţi ai băncilor. Acestea au acceptat diktatul prin care li s-a impus o pierdere obligatorie. Băncile îşi vor recupera paguba prin creşterea costului creditului, iar statele - prin dările impuse cetăţenilor. Mult mai grav este însă că s-a creat precedentul. Hazardul moral va acţiona ca un bumerang. Alte state au datorii mult mai mari în valoare absolută decât cea a Greciei. La fel de dezastruos este faptul că politicienii europeni nu înţeleg de ce un model economic şi fiscal uniform nu poate funcţiona pe întregul continent. Culturi, moduri de integrare ale individului în comunitate, tradiţii, toate diferite, nu pot fi introduse cu forţa în acelaşi tipar.

De vreo 2.000 de ani, grecii se luptă să fraudeze fiscalitatea impusă de alţii. Romanii, bizantinii, turcii le-au cerut impozite. Să nu plătească e un gest individual de frondă apreciat de comunitate. Începând de la 1821, în 190 de ani ai statului grec modern, ţara a fost de patru ori în faliment. Perioadele au durat în total 90 de ani. Succes birocraţilor de la Bruxelles!

Pentru noi, importante sunt efectele pe care hotărârile luate le vor avea asupra zonelor periferice ale continentului. Vârtejul care s-a creat va atrage banii către centru. Oricât ne-am îndemna să credem că nu va fi aşa, băncile-mamă nu vor fi împiedicate de niciun fel de reglementări restrictive să-şi retragă banii de pe und