Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia va aloca Transnistriei un ajutor financiar de 12 milioane de dolari

Publicat in Romania Libera, vineri 22 octombrie 2010 ·

Rusia va aloca Transnistriei un ajutor financiar în valoare de 12 de milioane de dolari până la sfârşitul anului, a anunţat vineri preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Anatoli Kaminski, informează NewsIn.

Potrivit preşedintelui Sovietului Suprem de la Tiraspol, Anatoli Kaminski, reluarea ajutoarelor umanitare ruse pentru regiunea transnistreană a fost discutată în cadrul întâlnirii de la Moscova cu reprezentanţii Guvernului rus şi ai Consiliului de Securitate al Rusiei. Ajutorul financiar oferit de Rusia va permite Tiraspolului să mărească indemnizaţiile pensionarilor cu 15 dolari.

La jumătatea lunii iulie, cotidianul rus Kommersant scria că Transnistria a încetat să primească ajutor financiar din partea Rusiei, ajutor ce era oferit consecvent din anul 2008. Potrivit publicaţiei ruse, în contul bancar al organismului legislativ al regiunii transnistrene nu a fost transferată a treia tranşă a acestui an, destinată pensionarilor.

Presa rusă scria în iulie că Rusia a sistat asistenţa financiară pentru Transnistria, pe motiv că "autorităţile regiunii, în frunte cu Smirnov, trebuie să lucreze în interesele cetăţenilor, nu să-şi rezolve problemele de familie din contul asistenţei financiare oferite de Moscova".

Purtătorul de cuvânt al Parlamentului transnistrean a precizat, la rândul său, că ajutorul financiar din partea Rusiei nu a fost alocat, deoarece Moscova are întrebări cu privire la transparenţa distribuirii ajutoarelor alocate Transnistriei din 2006.

Ulterior, Ministerul rus de Externe a declarat că ajutorul financiar pentru Transnistria va fi transferat în viitorul apropiat, menţionând că suspendarea temporară a asistenţei financiare nu avea caracterul unei demonstraţii politice, ci a fost îmbunătăţit mecanismul de finanţare, pentru a fi în conformitate cu caietul de sarcini şi pentru a preveni abuzurile.

Rusia reia asi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°