Imediat dupa alegeri, Adrian Nastase s-a instalat cu mare usurinta in fotoliul de premier. La fel de simplu i-a fost sa preia de la Ion Iliescu, in ianuarie 2001, partidul care il propulsase pe acesta din urma pentru a treia oara la Cotroceni. In schimb, primul ministru nu se impaca deloc cu gandul ca in 2004 ar urma sa se inscrie in cursa pentru "premiul cel mare" care e presedintia republicii. De sase luni incoace, Adrian Nastase si-a marturisit indirect, dar foarte clar opozitia fata de o asemenea posibilitate.
Mai intai, la inceputul lunii martie, el a propus modificarea formulei electorale utilizate in cursa prezidentiala, propunand desemnarea presedintelui prin votul Parlamentului. Putini au fost cei care au interpretat acest gest prin prisma relatiei dintre Adrian Nastase si actualul presedinte: de fapt, propunerea nu era rodul unei imaginatii constitutionale coerente, ci doar expresia dorintei lui Nastase de a gasi un artificiu juridic care sa-i permita lui Ion Iliescu sa isi pastreze functia si dupa 2004. Nastase a mizat foarte probabil pe un precedent, si anume pe argumentul folosit de Curtea Constitutionala in 1996: atunci, judecatorii Curtii i-au ingaduit candidatului Iliescu sa intre pentru a treia oara in cursa electorala invocand noutatea dispozitivului juridic instaurat dupa adoptarea Constitutiei din 1991.
Orice nou act fundamental instaureaza un alt regim, creandu-i lui Iliescu posibilitatea re-prezentarii - iata rationamentul facut de actualul premier.
Presedintele a respins pe 7 martie 2002 acest scenariu, folosindu-se, intre altele, de un sondaj de opinie care arata ca o zdrobitoare majoritate a corpului electoral doreste alegerea sefului statului prin vot direct.
La sfarsitul lunii august, Adrian Nastase a ales o cale foarte diferita pentru a-si exprima refuzul de a intra in cursa prezidentiala. Intr-un interviu, el
