Dupa revolutia din decembrie ’89 a aparut o categorie de persoane pe care as aseza-o sub palaria larga a urmatorului termen: demolatorii. Altadata erau incendiatorii. De aproape 20 de ani insa vorbim despre demolatori. Jumatate de veac de comunism ne-a infestat constiintele si ne-a ruinat judecata sanatoasa. Am fost locuiti de eroi falsi, de idoli parazitari, de semizei mincinosi. Aveam nevoie sa facem curatenie. Fiinta noastra cerea o deparazitare generala fiindca altfel nu se mai putea. Nu toti au suportat socul asanarii. Multi au clacat, deoarece cuibul minciunii ingrasate ani si ani era cald si renuntarea la el, dificila. Dar in iuresul acelei "curatenii de primavara" de care sufletul nostru avea nevoie s-au facut exprimate si tendinte anarhice. Cu alte cuvinte, instinctul demolator a functionat fara exercitarea nici unui simt discriminator. A cazut statuia lui Lenin, asa cum cu 30 de ani inainte cazuse in aceeasi zona a orasului statuia lui Stalin, statuie pe care poetul Leonid Dimov a urinat intr-o seara si s-a ales din cauza acestui gest "pangaritor" cu cativa ani de puscarie. A cazut si statuia lui Petru Groza de la Medicina, dar a cazut si statuia lui Dobrogeanu Gherea – aceasta, totusi, in mod nejustificat.

Daca statuile sunt demolate nu inseamna ca oamenii sunt crutati. Specialisti de inalta tinuta care in timpul comunismului au stat in banca lor au fost dupa 1989 pusi repede la zid, socotiti de tineri ca ar fi fost lasi si nu ar fi facut revolutie mai devreme. Intr-o ambianta agitata, justitia iacobina actioneaza nestingherit. Lichidam tot ceea ce nu ne convine sau ceea ce consideram ca trebuie demolat. Istoria cunoaste numeroase cazuri de acest fel pe care intr-un mod elegant le-as numi revolta impotriva seniorilor. Lupii tineri din PNT au sarit bunaoara la gatul celor in varsta, fara sa le pese de anii de detentie prin care acestia trecu