Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor, informează Mediafax.
Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.
Miercuri a fost termenul pentru finalizarea verificării şi analizării documentelor de participare, precum şi pentru întocmirii listei investitorilor precalificaţi să participe, în continuare, la procesul de privatizare a CFR Marfă ("lista scurtă").
Termenul final pentru desemnarea ofertantului câştigător era 20 iunie 2013, conform angajamentelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional.