Italia este sănătoasă, Franţa se pregăteşte să devină şi nici România nu mai are mult. Italia a devenit peste noapte un pămînt sfînt al luptei împotriva fumatului, iar Franţa se pregăteşte să se scandalizeze, post festum, de cîntecul lui Serge Gainsbourg cu Dumnezeu care fumează trabuc, mult mai mult decît s-a scandalizat papa de cel cu Je t'aime, moi non plus. Între timp, îşi responsabilizează cetăţenii în privinţa consumului de alcool: o bere la o terasă a devenit un lux ce tinde să devină exorbitant, băuturile populare mai tari ies încet-încet din uz, dimpreună cu întreaga sociabilitate de bistrou francez care iese discret din viaţa poporului francez. În schimb, în vitrinele magazinelor au apărut afişe scandînd Vive le culte du corps!
Prima revelaţie a acestui nou "cult" am avut-o în urmă cu mai mulţi ani la New York, în Central Park, unde îmi fumam visător o ţigară pe o bancă. O doamnă plesnind de sănătate la cele peste o sută de kile ale ei s-a oprit în dreptul meu şi mi-a dat cu poşetuţa-n cap, strigîndu-mi de la obraz: you devil, you're poisoning our atmosphere! Care va să zică aşa, l-a văzut pe dracu'! Eu, în schimb, am avut viziunea îngerului exterminator...
Să ne înţelegem: nu am nimic împotriva campaniei împotriva fumatului sau a avertismentelor că excesul de alcool dăunează sănătăţii. Sînt lucruri evidente şi este normal ca o societate responsabilă să le aibă în vedere. Nu sînt, evident, nici împotriva jogging-ului sau a diferitelor tehnici de îngrijire a corpului şi cu atît mai puţin împotriva ecologiei. Ceea ce mă intrigă însă este modul în care toate acestea se leagă între ele într-o viziune despre lume, într-un adevărat cult, cu dogmele, exegezele şi eschatologia sa, cu preoţii, adepţii şi, mai ales, habotnicii săi. Ar trebui să fim orbi ca să nu recunoaştem în toate acestea o formă sub care se consumă în prezent ceea ce numim "revenire
