Poate că există şi în Islanda un asemenea tip - dar, în România, neinformatul (atenţie!, altceva decît dezinformatul) este, în primul rînd şi cu siguranţă, un intens exclamativ. El pendulează între "nu se poate!" şi "ca la noi la nimenea!", zilnic, căci zilnic ia cunoştinţă de escrocherii nemaiauzite, crime fără precedent, violuri şi sinucideri care "sub Ceauşescu nu s-ar fi întîmplat, oricît de frig era în case, nu-mi spune mie...". Neinformatul are ca unic reper istoric viaţa sub Ceauşescu şi ca bibliografie "la zi", arhisuficientă, telejurnalele de pe toate posturile care au ajuns să transmită simultan, ca primă ştire a unei zile de duminică, cum îşi bătea unul din Gorj copiii şi nevasta, la beţie. "E inadmisibil!", exclamă personajul; îi replic: "E inadmisibil ca un telejurnal să înceapă cu asta!". "Ba, e foarte bine - las' să vadă o lume întreagă cum trăim!" Neinformatul e pentru o largă informare despre mizeria umană la români; nu vede nimic pervers în asta - el nu e pervers. Permanent exclamativ, el este un amplu emotiv; nu s-a studiat îndeaproape - precum s-au analizat temeinic zvonul sau limbajul de lemn - acest gen de emotivitate românească, ţîşnită din completa ignorare a informaţiilor de peste hotarele ţării. E o emotivitate specială, amestec de sarcasm rece şi patetism rînced, care face din neinformat un atoateştiutor: "nu-mi spune mie!" e ordinul său cel mai sever. El ştie tot ce se întîmplă azi în România şi nu are nevoie de teorii şi comparaţii. L-am întrebat dacă a auzit de falimentul celor patru bănci din Belgrad. "Nu! Şi ce-i cu asta? Noi n-am avut niciodată nimic cu sîrbii." Dar de dosarul polonez în agricultură...? S-ar putea ca Polonia să nu intre în Uniunea Europeană din cauza ţăranilor ei... "Nu-mi spune mie cum trăiesc ţăranii la ţară. Am rude şi în Ilfov şi în Caransebeş." Dar - larg competent cum îl ştiu - de corupţia din fotbalul c