Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Revelionul 2013 la TV: momente penibile, controverse şi eşecuri

Publicat in Adevarul, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Documentarul erotic difuzat de TVR 2 şi Revelionul cu Paula Iacob sunt doar două dintre alegerile mai puţin inspirate ale televiziunilor pentru noaptea dintre ani. Audienţele şi comentariile postate de români pe reţelele de socializare arată preferinţele, dar şi nemulţumirile lor cu privire la programele TV de Revelion.

Propunerea inedită a postului TVR 1 din acest an, Revelionul interactiv, nu s-a bucurat de prea mare succes în rândul telespectatorilor. Românii au avut posibilitatea de a alege programul pentru Revelion, din trei concepte. Opţiunile au putut fi exprimate până la data de 30 decembrie, prin sms. Câştigătorul a fost programul „Piaţa Revelionului 2013“, realizat de Elena Ştirbescu şi Dan Manoliu şi prezentat de matinalii de la Radio 21: Orlando, DJ Andy, Manuel Dinculescu şi Anca Maco. Doar puţin peste 1.000 de telespectatori şi-au exprimat opinia, potrivit reportervirtual.ro. Primul program a obţinut în jur de 650 de voturi, iar cel de-al doilea aproximativ 330, foarte puţini telespectatori optând pentru cea de-a treia variantă. De altfel, a existat şi un scandal între echipa câştigătoare şi cea care s-a clasat pe locul al doilea, cea din urmă făcând acuzaţii că „s-a umblat la voturi“, potrivit aceleiaşi surse.

Costul sms-ului (un euro) şi faptul că nu au existat premii prin intermediul cărora să fie încurajată votarea justifică lipsa de interes a telespectatorilor pentru Revelionul interactiv al TVR. Programul oferit de TVR s-a clasat abia pe locul 4 în preferinţele telespectatorilor, după Antena 1, Pro TV şi Kanal D.

Paula Iacob la RTV

România TV a difuzat în noaptea dintre ani imagini de la petrecerea dată de Paula Iacob în vila pe care o deţine. Aceasta a dansat toată noaptea alături de musafirii ei, iar la cumpăna dintre ani, a oferit invitaţilor şi telespectatorilor un minirecital. Aceasta a interpretat melodii ale franţuzo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 2 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 5 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°