Imaginea luminoasă a Stupcăi, colţişor de lume în care Ciprian Porumbescu îşi găsea liniştea sufletească, deschizând larg fereastrele să-i intre primăvara în casă, a rămas aceeaşi. Am vizitat Stupca într-o zi însorită, iar frumuseţea acestor locuri m-a copleşit. Am privit cu luare-aminte căsuţa cu două camere şi tindă şi am ascultat povestea emoţionantă, spusă de ghidul nostru şi, abia apoi, am realizat cât de mică este această cladire faţă de uriaşa casă care se găsea în această curte plină de flori şi pomi fructiferi, mistuită de flăcări cu foarte mulţi ani în urmă. Azi, în imensa curte veghează doar o căscioară – folosită odinioară ca bucătărie – şi statuia muzicianului, un uriaş străjer, martor al nemuririi sale...

În toamna anului 1853, în comuna Şipotele Sucevei, în familia preotului Iraclie Porumbescu s-a născut Ciprian, cel care avea să încânte lumea prin magia sunetelor pe care le-a conturat. La 3-4 ani, când de obicei copiii abia învaţă să vorbească bine, Ciprian s-a îndrăgostit de muzică. Prindea cu uşurinţă tot felul de cântece şi le reproducea cu mare precizie. Magia s-a produs în casa părinţilor săi, la o clacă, atunci când un lăutar al satului zicea cu foc din vioară. Ciprian îl urmărea, sorbindu-i fiecare mişcare. De atunci nu le-a mai dat pace părinţilor până ce nu i-au cumpărat o violină, care i-a fost nespus de dragă şi nedespărţită, în scurta sa viaţă. Dar marea sa şansă a venit când avea vreo 7 anişori. A fost întâlnirea cu muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, găzduit fiind chiar de tatăl lui Ciprian, paroh al bisericii de aici. Miculi i-a intuit talentul şi l-a familiarizat cu notele muzicale. Peste câţiva ani, când preotul Iraclie a fost mutat la Stupca, Ciprian a luat primele lecţii de vioară la şcoala din Ilişeşti, iar mai târzi