Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cosmin Contra: I-am izolat pe băieţi de subiectul Mutu

Publicat in Mediafax, joi 21 noiembrie 2013 ·

Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu vrea ca posibilul transfer al atacantului Adrian Mutu să creeze tensiune în cadrul lotului şi a precizat că în cazul în carea mutarea se va concretiza îi va găsi un loc acestuia în primul 11.

"I-am izolat pe băieţi de acest subiect. Nu este nimic oficial, nu ştiu dacă sosirea lui Mutu se va materializa. Oricum, dacă vine, vine din ianuarie. Nu i-am întins o mână, dacă va veni, va aduce un plus de valoare echipei. Eu cred că poate face încă lucruri bune pentru fotbal. Îmi plac jucătorii de valoare, dar nu înseamnă că vreau să revitalizez pe cineva. În plus, îl cunosc pe Mutu foarte bine, am fost colegi de camera 10 ani, va fi mai uşor să-l «ghidonez». El să vină, că îi găsesc eu locul pe care să joace. Acum, noi trebuie să ne concentrăm să luăm cât mai multe puncte în campionat ca să ţinem aproape de Steaua,'' a spus Contra, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cosmin Contra a menţionat că formaţia pe care o pregăteşte are nevoie de victorie în partida cu Viitorul Constanţa, contând pentru etapa a XV-a a Ligii I, deoarece vine după două rezultate de egalitate. "Întâlnim o echipă tânără, dornică de afirmare, iar Gică Hagi merită felicitări pentru tot ce a făcut la academia sa. Pentru noi e un meci foarte important, mulţi îl consideră uşor, dar nu va fi deloc aşa. Venim după două egaluri şi ne dorim să căştigăm. Avem mare nevoie de o victorie cu Viitorul şi sper ca şi băieţii să conştientizeze importanţa celor 3 puncte", a spus Contra.

Cosmin Contra a afirmat că jucătorii că Juan Albin, Filipe Texeira şi Ferebory Dore sunt refăcuţi şi pot evolua în partida de luni seară, singurele semne de întrebare fiind în privinţa lui Hamza Younes şi Manasse Enza-Yamissi, în cazul cărora va lua o decizie până la ora meciului.

"Hamza şi Manasse s-au antren

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 44 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 44 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 48 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°