Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată fosta conducere a Poştei Române pentru un prejudiciu de peste 4 milioane de euro. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti. Potrivit unui comunicat al DNA, citat de Agerpres, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Companiei Naţionale Poşta Română S.A, Dan Mihai Toader, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată: Emanoil Lepădatu, fost director economic executiv al Poştei Române şi Andrei Marinescu, fost director executiv al Direcţiei de dezvoltare strategică. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Administratorul de la S.C. CONTINENTAL ASIG S.A., Pintilie Neculai şi administratorul de la S.C. PRONOVA S.R.L, Daniela Moisă vor fi judecaţi pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, spălare de bani şi evaziune fiscală.
Marcel Păcuraru este trimis în justiţie pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi spălare de bani.
Iulian Ditcov, administrator la S.C. GENIUS NETWORK S.R.L., este acuzat de spălare de bani, iar Lucian Beşchea, de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinu