Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIMIŞOARA: Studenţii acuzaţi de crima de la Medicină se află la audieri în faţa procurorilor

Publicat in Adevarul, luni 17 august 2009 ·

Prima confruntare a celor doi tineri are loc în biroul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Studenţii medicinişti acuzaţi de crimă vorbesc faţă în faţă despre cele întâmplate în camera 50 a căminului 1-2 de la Medicină, în noaptea de 31 iulie. Carmen Bejan şi Sergiu Florea se confruntă în faţa procurorului, iar acesta are astfel posibilitatea să vadă care dintre cei doi tineri suspecţi de crimă are o poveste mai credibilă.

Fata susţine că victima a fost ucisă de Sergiu Florea, care a intrat peste ea şi peste bărbatul de 65 de ani cu care se pregătea să facă sex pe bani. Băiatul susţine că era în cameră, ascuns, pentru a supraveghea partida de amor negociată pentru suma de 500 de euro. Sergiu Florea susţine că victima a refuzat să arate banii înainte de a consuma actul sexual, motiv pentru care a izbucnit o altercaţie în care fata l-a înjunghiat mortal pe Trifu Schroth. Ambii tineri recunosc că au tranşat împreună cadavrul bărbatului de 65 de ani, care a fost un judecător de stabor ţigănesc.

Citiţi şi:

Feţele crimei de la Medicină: gelozie sau foame de bani

Rectorul vinovat moral pentru crima de la Medicină a căzut în misticism

Arad: Vecinii fetei acuzate de crima de la Medicină: "De ce să se căsătorească, să mai încalce odată Biblia?"

Minţi criminale: el – imatur, ea – frivolă

Timişoara: Studenta acuzată de crima de la Medicină a mai făcut o victimă, avocata ei a cedat şi s-a retras

Timişoara: SONDAJ Întrebarea zilei: Unde poate duce iubirea studenţilor criminali?

Timişoara: SONDAJ Spune cât de vinovaţi sunt mahării de la Medicină pentru crima studenţilor

Arad: Familia Bejan ar putea cere strămutarea procesului crimei de la Medicină de la Timişoara

Universitatea de Medicină, sex şi şpagă de la Timişoara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 19 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 43 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 57 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°