Revoltător! Un copil de 5 ani din comuna doljeană Drăgoteşti este crescut în condiţii greu de imaginat. Este atât de gras încât nu se poate ţine pe picioare, iar când i se face foame mama îi dă mâncare de porci. Cu toate astea, autorităţile nu văd nimic în neregulă şi nu iau nici o măsură!
L-am găsit pe Alexandru în curte, aproape dezbrăcat, iar muştele roiau în jurul lui. Imaginea este cumplită. Băiatul este atât de gras încât nu poate să meargă, iar pentru a se deplasa dintr-un loc în altul se târăşte. Scânceşte, din când în când. Alexandru a fost diagnosticat, în urmă cu patru ani, cu obezitate morbidă. A ajuns să cântărească 120 de kilograme, iar în urmă cu două săptămâni, a suferit deja un preinfact. El ar trebui să urmeze un regim, însă părinţii spun că nu au bani pentru a-i oferi tratamentul de care are nevoie.
"Ieri i-am dat să mănânce cartofi fierţi. Atunci când nu se satură îşi rupe carnea de pe mâini. Îmi pare rău de el, dar nu am ce să îi fac. Vreau să îl ajute şi pe el un medic să se facă bine", a spus Mariana Negrici, mama băiatului.Femeia recunoaşte că au fost zile în care nu a avut ce să îi dea să mănânce şi a fost nevoită să îi gătească ştir, o plantă care se dă de mâncare porcilor.
Asistentul social din comună are o declaraţie halucinantă! Susţine că a făcut o anchetă socială acasă la Alexandru, iar acesta este bine îngrijit. ‘'Familia ne-a spus că nu îşi doreşte să ducă copilul într-un centru de îngrijiri. Băiatul nu este maltratat, însă nu merge şi nu vorbeşte. Noi le oferim lunar un ajutor material", a spus Ştefania Căptăţână, asistent social.
Gabriel a slăbit 40 de kilograme!
Povestea lui Gabriel Măcărel, din Botoşani, a făcut înconjurul ţării, în 2008, când băiatul a ajuns la spital după ce a mâncat o oală cu jumări şi i s-a făcut rău. Medicilor nu le-a venit să creadă când l-au urcat pe cântar şi au văzut c