Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici Geoană nu mai crede în şansele moţiunii. Ponta: "Ne mai trebuie 4 voturi"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 octombrie 2010 ·

După ce Adrian Năstase şi Crin Antonescu au afirmat că moţiunea are foarte puţine şanse să treacă, şi preşedintele Senatului Mircea Geoană evaluează negativ speranţele demiterii guvernului. Sursa: ARHIVA EVZ

Contrar acestor estimări, preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat azi că opozţiei îi mai lipsesc doar patru voturi pentru a trece moţiunea de cezură.

Preşedintele Senatului Mircea Geoană nu mai dă foarte multe şanse de reuşită moţiuni de cenzură după ultimele declaraţii divergente ale PSD şi PNL.

"Eram mai optimist în urmă cu câteva zile. Ultimele declaraţii pe care le-am auzit m-au făcut să fiu mai rezervat", a spus Mircea Geoană citat de Agerpres. Preşedintele Senatului se aşteaptă ca totuşi "presiunea străzii să conteze în votul pentru moţiune"."Cred că încă există o şansă ca interesul naţional să primeze mâine. Sper ca presiunea străzii să conteze în votul de mâine", a afirmat Geoană.

Antonescu: "Moţiunea are 55% şanse să nu treacă

Primul care a evaluat negativ şansele moţiunii de cenzură a fost Adrian Năstase, preşedintele Consiliului naţional al PSD.

La câteva zile după şi Crin Antonescu, preşedintele PNL afirma că "moţiunea are 55% şanse să nu treacă". Acesta a aruncat responsabilitatea pe liderul PSD Victor Ponta care a refuzat să accepte propunerea PNL de a stabili numele viitorului premier şi configuraţia guvernului înainte de votul la moţiune. În replică, Victor Ponta a taxat "curajul" celor care se declară înfrânţi înainte de a porni la bătălie. Preşedintele PSD se declară convins că moţiunea are şanse să treacă.

"Am continuat discuţiile cu parlamentari independenţi şi ai PDL pentru a vota moţiunea de cenzură şi pot să vă anunţ că în acest moment ne lipsesc patru voturi pentru a trece moţiunea de cenzură. Fac un apel la parlamentarii puterii să refuze statutul de oi închi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 28 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 33 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 32 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 34 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 18 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°