Au mai spart unii o bancă, la Galaţi. Ziua în amiaza mare. Au dat lovitura luni, de parcă au vrut să fie ei primii săptămâna asta, nu cumva să le-o ia alţii înainte. Pesemne că dacă tot s-au înmulţit jafurile, spărgătorii se apucă şi ei de treabă lunea, ca orice om care merge la serviciu. Nu-şi pot permite să gândească fiecare detaliu, să-şi pună cagula, să intre în bancă agitând pistolul ca-n filme şi să-i ia casiera la trei-păzeşte, ca pe  nişte colindători întârziaţi: „Ia mai scutiţi-mă, de unde bani?! Au mai trecut unii pe aici şi m-au lăsat fără cash, eu aştept să vină poliţia.“

De ce nu ne mai miră că au mai atacat unii o bancă? Pentru că un jaf pe săptămână a devenit ceva obişnuit şi pentru că autorii nu sunt prinşi. Băncile, casele de schimb valutar şi de amanet n-au sisteme de securitate adecvate, ­n-au paznici capabili de reacţie, poliţiştii n-au indicii şi suspecţi, iar autorităţile nu-i ţin la respect pe infractori. Nu pot să uit cum îl luau interlopii peste picior pe ministrul de Interne Dan Nica într-o convorbire telefonică interceptată de anchetatori, parcă era o scenă dintr-un film cu gangsteri!

Mesajul pe care îl receptează acum infractorii e identic cu cel din reclama unei bănci: „Hai că se poate!“. Şi dacă pot unii, capătă şi alţii curaj. Cu cât creşte siguranţa băieţilor răi, cu atât se duce pe apa sâmbetei liniştea oamenilor care îşi văd de treaba lor. Ştim bine de ce se înmulţesc jafurile şi că acest fenomen nu se va opri de la sine atât timp cât nu-i mai sperie nimic pe atacatori. Bine măcar că băncile nu sunt deschise şi duminica!