Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Mănăstirea Bistriţa, asaltată de credincioşi

Publicat in Adevarul, joi 10 septembrie 2009 ·

Conform unui ritual străvechi, credincioşii au stat de trei ori la rând pentru a se închina şi a trece pe sub icoana considerată făcătoare de minuni a Sfintei Ana.

Sute de credincioşi au venit la Mănăstirea Bistriţa încă de ieri dimineaţa, la ora 3.00, pentru a asista la slujba dedicată sfinţilor Ioachim şi Ana. Majoritatea credincioşilor au dorit să se roage la icoana Sfintei Ana din faţa altarului, considerată făcătoare de minuni. Icoana este îmbrăcată în argint masiv şi, conform tradiţiei, are o vechime de circa 800 de ani.

Un bătrân cu barbă albă, ajuns cu autostopul de la Bicaz, a explicat că se trece de trei ori pe sub icoana Sfintei Ana, în numele Sfintei Treimi, şi că slujba este foarte importantă pentru creştini deoarece îi comemorează pe părinţii Fecioarei Maria.

Creştinii au venit de departe să ia agheasmă

„Vin la Mănăstirea Bistriţa să mă închin măcar o dată pe săptămână, dar astăzi, de Sfânta Ana, e o slujbă cu totul specială“, a spus Elena Costin din satul Bistriţa. „Vin des la Mănăstirea Bistriţa, mă închin, mă aşez în strană şi simt că mă încarc cu energie pozitivă. Mă simt foarte bine după ce am venit aici“, a mărturisit Maria Proza, din Piatra Neamţ. „Mă cheamă Ana şi am venit astăzi aici să mă închin la icoana Sfintei“, a spus Ana Sava, din Roman.

După ce au asistat la liturghie şi s-au închinat la icoana Sfintei Ana, credincioşii veniţi de departe şi-au umplut sticlele cu agheasmă din vasele speciale pentru a duce şi rudelor sau pentru a le păstra o vreme. Icoana de la Mănăstirea Bistriţa este faimoasă de multă vreme. Eroina celebrului roman „Baltagul“ al lui Mihail Sadoveanu, Vitoria Lipan, îşi începe călătoria pe urmele soţului ucis după ce trece pe la mănăstire să se închine acestei icoane.

Pe vreme de secetă, se obişnuieşte şi în prezent, la fel ca în vechime, ca icoana să fie purtată în procesiune, pentru a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum o ora
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum 2 ore
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 5 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°