Miercuri dimineaţa – surpriză mare. INS ne-a comunicat că, în iunie 2013, România a înregistrat cea mai mică rată lunară a inflaţiei din ultimele 12 luni: 0,01 la sută. Iar preţurile mărfurilor alimentare, care au suferit creşteri ale unor poziţii-cheie începând din septembrie anul trecut, stricând media, au scăzut în iunie cu 0,72 la sută. Rata generală: 0,01 la sută.
Şi totuşi, rata pe 12 luni, din iulie 2012 până în iunie 2013, în loc să scadă şi ea… a urcat. De la 5,32 în mai şi 5,37 în iunie. Un paradox? Dacă preţurile au îngheţat în iunie (după ce, în mai, au crescut cu 0,23 la sută) cum de inflaţia pe 12 luni a continuat să crească? Nu, nu e niciun pardox. S-a produs un fenomen statistic care merită să fie explicat pe larg. Analizând mai mulţi ani.
Două mărimi incompatibile: inflaţia înaltă şi creşterea economică
La noi, în vremea crizei, puterea de cumpărare mai întâi a scăzut, apoi a început să crească mult mai încet decât în alte ţări europene. În medie. Numai că mediile, care sunt artificii aritmetice, oricât ar fi ele de ponderate în calculul ratei inflaţiei, pot fi înşelătoare. Şi, în speţă, chiar sunt. Dacă analizăm cu atenţie inflaţia din 2009 (primul an de criză şi de recesiune) vom trage concluzia că media ponderată anuală de 4,7 la sută exprimă o creştere cu aproape cinci procente a preţurilor de consum. Desigur, a tuturor preţurilor. Un indicator cantitativ, dar nu şi calitativ. Aşa că se impune şi o altă interpretare. Scăzând, mai întâi, din 4,7 la sută, 1,9 puncte procentuale: influenţa scumpirii ţigărilor în 2009. Cât a mai rămas? Doar 2,8 la sută. Să mai scădem şi 0,9 puncte procentuale, influenţa scumpirii combustibililor. Şi obţinem 1,9 la sută. Iar dacă scădem, în continuare, influenţa scumpirilor la telefoane şi medicamente, coborâm în jur de 1 la sută. Să adunăm: ţigări + combustibili + telefoane + medicamente. Patru pozi