Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Digul de la Bălteni a cedat în faţa Dunării

Publicat in Adevarul, marți 19 ianuarie 2010 ·

Apele au inundat doar o zonă nelocuită cu terenuri private. Un dig de apărare din zona Bălteni-Mahmudia a cedat fiind rupt de apele Dunării.

„Acolo practic nu era o zonă ce să necesite intervenţiile noastre, este o mică zonă cu teren nefolosit de nimeni, o zonă departe de cele locuite“, a declarat Constantin Lefter, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Tulcea.

Mai grav este, conform aceluiaşi director, faptul că din cauza crizei financiare în mai multe comune din judeţ nu s-au luat măsuri de prevenire a inundaţiilor, sute de gospodării fiind lipsite de ajutor în cazul unor dezastre.

„Am descoperit că în mai multe localităţi nu sunt asigurate stocurile minime de materiale şi mijloace de apărare conform legislaţiei în vigoare. În Somova, Maliuc, Izvoarele, Jijila şi Nalbant stocurile sunt inexistente. Mai mult, există câteva diguri în stare avansata de erodare şi degradare, aflate în administrarea unor consilii locale, cum ar fi digul din amenajarea agricolă Sireasa, digul Nufăru-Băltenii de Sus, digul din amenajarea piscicolă Murighiol şi digul Băltenii de Jos. Dunărea tot creşte, trebuie ca şi cei din acele localităţi să se mobilizeze ca să evităm producerea unor evenimente nedorite“, a declarat Lefter. Ieri, s-a intervenit pentru întărirea digului în zona Nufăru, acolo unde acesta s-a mai rupt în anii anteriori. Prefectura are în vedere restricţionarea vitezei şi a tonajului pe digul-şosea Măcin-Smârdan. Autorităţile apreciază că pentru întărirea digului de la Nufăru ar fi necesară suma de 300.000 de lei. La rândul lor, primarii din localităţile acuzate că nu s-au pregătit pentru a face faţă inundaţiilor spun că nu au avut fondurile necesare. „Ce utilaje şi materiale dacă noi nu am avut bani nici să plătim salariile de două luni şi abia am scăpat să nu ne taie curentul şi telefonul, măcar să apucăm să transmitem că ne înecăm dacă vin in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 33 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 32 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°