Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilărie distrusă de certurile părinţilor

Publicat in Adevarul, luni 15 februarie 2010 ·

Ramona Acatrinei a avut o adolescenţă marcată de conflictele familiei sale, dar a depăşit-o cu succes. Numărul micuţilor abuzaţi fizic sau emoţional creşte de la an la an. Specialiştii spun că scandalurile îi pot afecta puternic pe copii.

Telefonul Copilului, 116 111, permite sesizarea oricărui abuz sau problemă socială cu care se confruntă micuţii. Statisticile publicate la începutul lui 2010 de Asociaţia Telefonul Copilului arată că numărul cazurilor de abuz semnalate la nivel naţional a crescut cu 75 la sută, în 12 luni.

În Banat, numărul apelurilor prin care au fost sesizate abuzuri asupra copiilor a crescut cu şase la sută în ultimul an. Apelurile sunt date de multe ori direct de către copii, iar numărul micuţilor care au sunat la telefonul destinat lor a crescut cu 174 în 2009, faţă de 2008. Ramona Acatrinei a simţit pe pielea şi în inima ei ce înseamnă certurile şi abuzul emoţional din familie. „De când mă ştiu eu, am auzit certurile lor, cuvintele lor de jignire. Am crescut copil frustrat şi complexat. Nu aveam prieteni în jurul meu şi eram foarte răutăcioasă”, a povestit Ramona Acatrinei.

„Mi-e ruşine că-mi eşti tată”

Tânăra a mai spus că drama familiei o adusese într-o stare în care a ajuns să îşi urască tatăl. „I-am spus de multe ori în faţă «Te urăsc şi mi-e ruşine că-mi eşti tată». Pur şi simplu «musteam» de frustrare şi de răutate faţă de el”, a mai spus tânăra. Suferinţele mamei sale o afectau direct pe Ramona, care se îmbolnăvea la fiecare ceartă a părinţilor. „Mama nu a fost niciodată fericită, iar certurile lor mă afectau atât de mult încât mă durea burta de emoţii când se certau şi mă temeam ca tata să nu o lovească pe mama”, a mai spus tânăra de 28 de ani.

Situaţia din casă a făcut-o pe Ramona o singuratică şi a dus-o în situaţia de a urî ideea de familie. Viaţa ei s-a schimbat însă, odată cu studenţia. „Am fost

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 38 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 43 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°