Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joacă table ca să uite de foame

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 19 ianuarie 2008 ·

Greva foamei continuă, revoluţionarii aflându-se în a patra zi de înfometare. La sediul Asociaţiei „Braşov Decembrie ’89” se duc lupte mari de cărţi, şah şi table. Ieri după amiază, circa 20-25 de membri se aflau la sediu şi, dacă nu stăteau de vorbă sau citeau presa, atunci aruncau zarurile sau tăiau cărţile.

„Facem greva foamei de la şedinţa de luni. Toată ziua am stat aici şi am aşteptat să treacă timpul. Mai jucăm o carte, mai ieşim la aer. Acum jucăm 66. Nu avem miză, jucăm pentru reputaţia de învingător. Când ne plictisim de cărţi, jucăm table şi şah”, ne spune Constantin Gândac, unul din cei patru care împărţeau ghinde şi dube. Oficial, revoluţionarii au intrat miercuri în greva foamei, pentru a determina Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari să grăbească procesul de preschimbare al certificatelor, precum şi pentru a căuta adevărul despre Revoluţie.

92 de membri

participă la grevă

În biroul executivului, vicele Vasile Mardare arunca zarurile în cutia de table. Cu un zar 6 şi un 3, situaţia părea mult mai satisfăcătoare pentru colegul de joacă. Îşi lasă jocul şi ne povesteşte că 92 de membri participă la grevă. „Din 92 de pensionari, nouă au probleme de sănătate grave, iar trei au probleme foarte, foarte grave. Eu nu i-am chemat şi nici nu i-am rugat să intre în grevă. Au venit de bună voie şi nu au vrut să asculte de sfatul medicului. Avem asistenţă medicală din partea ASP, iar Salvarea a venit în fiecare zi până acum. Dacă avem probleme, îi dăm telefon domnului doctor Stanciu Gabriel. Cei de pe Salvare nu au aparate de testare a glicemiei, aşa că trebuie să mergem la Spitalul Judeţean. Oricum, glicemia nu se ia în fiecare zi, ci o dată la cinci zile. Urmează să mai fim testaţi încă o dată luni”.

Nu mai au ce pierde

Printre cei trei bărbaţi care îşi pun viaţa în pericol se află şi Virgil Frâncu. „Sufăr

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°