Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cererea de ridicare a imunităţii lui Silaghi ar putea fi prezentată în PE în ianuarie 2014

Publicat in Mediafax, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Preşedintele PE, Martin Schulz, ar putea prezenta cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Ovidiu Silaghi la sesiunea din ianuarie 2014, cazul urmând să fie preluat de Comisia pentru Afaceri Juridice, dar existe şanse mari ca procedurile să nu poată fi încheiate până la europarlamentarele din mai.

Cererea DNA de ridicare a imunităţii eurodeputatului PNL Ovidiu Silaghi va fi transmisă preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României la Bruxelles.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI), Karl-Heinz Lehne, a explicat pentru MEDIAFAX, că, potrivit procedurilor, preşedintele Parlamentului "trebuie să facă un anunţ privind cererea la prima sesiune plenară şi apoi să o trimită la Comisia Juridică, care va numi un raportor. "Acesta trebuie să fie dintr-un alt grup politic (decât Silaghi) şi să aibă o altă naţionalitate", a precizat el.

"Procedura de ridicare a imunităţii are loc cu uşile închise, iar persoana vizată are posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere", a mai spus Lehne.

"În conformitate cu articolul 9 al Protocolului nr. 7 privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene, dacă presupusele infracţiuni au avut loc pe teritoriul României se aplică legea românească", a explicat preşedintele JURI.

Articolul 9 al Protocolul nr. 7 stipulează că, pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acesteia beneficiază pe teritoriul naţional de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări, iar pe teritoriul oricărui alt stat membru de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală.

Totodată, imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât şi la întoarcere. Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 26 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 46 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°