Din aceasta saptamina a intrat in librarii un nou roman detectivistic semnat de Stelian Turlea, Caz inchis, aparut la Editura Cartea Romaneasca, disponibil si in editie digitala. Dupa Arunc-o pe sora-mea din tren!, Trei femei si Te voi rapi la noapte!, noul volum al lui Stelian Turlea - Caz inchis – este un roman in care personajele nu sint imaginate, ci desprinse din realitatea inconjuratoare.
Sinucidere? Asasinat? Moarte naturala? Niciun vinovat?
Un politist, hirsit si cu „pete” la dosar, refuza sa creada ca un scriitor celebru, in plina glorie, isi poate pune capat zilelor, cind tocmai a anuntat ca e pe cale sa incheie cel mai important proiect al operei sale. In decursul anchetei, descopera multi potentiali asasini si multe semne de intrebare in biografia victimei. Toti cei din jurul sau sint suspecti. Scriitorul a fost totusi ucis. Pentru ca stia prea multe si voia sa faca public ce stia? Cazul este clasat. Lista potentialilor criminali e prea lunga.
„Intr-o vreme care cultiva cu ciudata larghete caramizile romanesti, un adept al laconismului narativ risca sa faca figura de sadic. Rareori m-a insetat in asa hal o ancheta, o intriga politista, un roman detectivistic, cum mi s-a intimplat cu Case closed-ul lui Stelian Turlea. (…) Caruselul isi incepe febril rotirea: anchetatori dezabuzati, profesoare exaltate, lesbiene pitoresti in ferocitatea pasiunii lor, crincene betii feminine, George Arion si Premiile „Flacara”, procurori avizi de arestari, vedete reportericesti de la stirile TV, gazetari rosi de invidie pe viata, surorile Ileana si Ilona dintr-un roman anterior... Iar deasupra tuturor, Dumitru Calu, adica – ei, da – ofiterul recrutor al faimosului romancier caruia i s-a regizat sinuciderea.
Gata, mai multe nu spun, pentru ca de aici incolo Stelian Turlea incepe o efervescenta interactionare cu cititorul. Pariati fieca