Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Sistem de supraveghere video pentru reducerea infracţionalităţii

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 29 august 2013 ·

Primăria Adjud a organizat o conferinţă de presă ieri, la finalizarea proiectului „Achiziţionarea şi instalarea de echipamente necesare pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii (sistem de supraveghere video)“. Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 - „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere“, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul: Centre urbane. Perioada de implementare a proiectului este de 20 luni, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la 3.161.893 lei.

„Obiectivul specific îl reprezintă dezvoltarea în cadrul administraţiei publice locale a unui Serviciu social de prevenirea infracţionalităţii prin achiziţionarea şi implementarea unui sistem centralizat de supraveghere video, destinate să asigure un climat de siguranţă în cadrul spaţiului public pentru cetăţenii localităţii, în concordanţă cu normele în vigoare în domeniu, prin care administraţia locală îşi va dezvolta capacitatea de a răspunde eficient nevoilor comunitare. Astfel, va fi instalat un sistem de televiziune cu circuit închis digital, bazat pe tehnologii de reţea instalată în 17 puncte ale oraşului, cu transmitere la distanţă prin fibră optică şi constituirea unui dispecerat de monitorizare amplasat lângă Casa de cultură, în cadrul fostei centralei termice nr. 2. Punctele de monitorizare centralizată sunt instituţiile publice importante ale oraşului, care constituie principalele puncte cu potenţial infracţional, precum şi o zonă cu un trafic în interes comercial, zona piaţă – strada Nicolae Bălcescu – obor“, a afirmat viceprimarul municipiului Adjud, Claudiu Cristea.

În cadrul acestui proiect au fost montate 103 camere video în următoarele locaţii: Casa de cultură, Liceul „Emil Botta“ şi internatul instituţiei, Colegi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 32 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 45 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 46 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 28 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°