Se spune că nu se poate face o nuntă adevărată fără lăutari: tot aşa, nici propaganda nu merge fără o muzică adecvată. Aşa stau lucrurile încă din Antichitate, când fondul muzical necesar pentru impresionarea auditoriului era asigurat de tobe şi trâmbiţe. Ulterior, atmosferei create de aceste instrumente li s-a adăugat un cor ce intona anumite versuri, pentru ca în zilele noastre lucrurile să evolueze până la chitări acustice, sintetizatoare electronice şi staţii de amplificare de mare putere pentru un public cât mai numeros. Liderii politici şi comandanţii militari au fost întotdeauna perfect conştienţi de efectele stimulative deosebite pe care muzica le poate avea asupra maselor sau trupelor. Totul este ca muzica potrivită să apară la locul potrivit pentru a induce auditoriului starea dorită: entuziasm mobilizator, adulaţie, belicozitate, solemnitate, pioşenie etc. Astfel, muzica militară a fost folosită încă din Antichitate pentru a stimula spiritul combativ sau de corp al militarilor în ceremonii sau la luptă, precum muzicienii militari ai regelui Nabucadanazar, „Cântecul lui Deborah” pentru războinicii evrei, marşurile lui Tyrtaeus la spartani şi, un mileniu apoi, cântecele de marş ce au consolidat corpul ienicerilor otomani. Tot din timpurile antice datează şi muzica religioasă pentru întărirea şi amplificarea credinţelor şi trăirilor spirituale: cântecele din Rig Veda, psalmii lui David, iar în perioada medievală cântecele gregoriene, care, prin efectele lor mnemonice. au avut un rol important în consolidarea catolicismului în Europa Occidentală. Chopin, Liszt, Beethoven, Haydn, Verdi, Wagner, cu sau fără intenţie, în slujba unor ţeluri politice Dacă Jean Calvin a descurajat folosirea muzicii, dimpotrivă, preotul protestant Martin Luther aprecia rolul melodiilor pentru apropierea psalmilor de popor. Regina Marii Britanii Elisabeta I a beneficiat de un prolif