După pacificarea IRA, europenii aşteaptă să nu mai audă nici de atentatele ETA. Ţara Bască nu este însă un teritoriu beligerant - povesteşte, din Bilbao, un român care se pregăteşte să După pacificarea IRA, europenii aşteaptă să nu mai audă nici de atentatele ETA. Ţara Bască nu este însă un teritoriu beligerant - povesteşte, din Bilbao, un român care se pregăteşte să lucreze pentru Uniunea Europeană. Clişeele asociate Ţării Basce reuşesc să redacteze o vulgată imagologică într-o stilistică extrem de zglobie: terorism-verdeaţă, autonomie-plajă, independenţă-surf, moarte-inovaţie, extorcare-Bilbao, gherila-Pamplona, primejdie-San Sebastian. ETA (Euskadi Ta Askatasuna - Ţara Bască şi Libertate) forţează, pe plan local şi la nivelul administraţiei centrale, recunoaşterea sa ca un partener imperativ de negociere politică. Cum orice entitate politică are nevoie (mai ales) de o justificare "metapolitică" - de invenţia unei naţiuni culturale, afinităţi spirituale şi tradiţii comune -, ETA le-a născocit bascilor un prototip coleric de identitate care să-i deservească politic grupării. Sigur, într-un procent firav, există simpatizanţi ETA. Însă identificarea vehemenţei ETA cu naţionalismul majoritar al Partidului Naţionalist Basc (PNB), de exemplu, este o confuzie paguboasă. Bascii susţin independenţa (într-o proporţie, poate, de 50%), dar nu anexaţi unei grupări armate de eliberare (fictivă), ci ca suporteri ai unei ideologii democrate. Printr-un discurs proindependenţă potent, partide ca PNB sau Aralar pot atrage voturi consistente care le-ar legitima ulterioare exigenţe politice. Orizontul unei Ţări Basce independente este o opţiune agreată de un procent important din populaţie, deşi nu se ştie în ce măsură implicaţiile afluente ale unui astfel de gest sunt complet evaluate, ca şi în cazul Cataluniei, în contextul unei Europe integrate şi din ce în ce mai federale. În o