Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Municipal din Cluj îşi spală rufele la Bucureşti

Publicat in Adevarul, marți 31 ianuarie 2012 ·

16 tone de lenjerie murdară provenind de la Spitalul Municipal din Cluj sunt transportate, lunar, peste 400 de kilometri, în Capitală, pentru a fi spălate.

O dubiţă ridică în fiecare zi rufele murdare de la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca. De trei ori pe săptămână, maşina se întoarce cu lenjeria curată. În fiecare lună, 16 tone de rufe murdare iau drumul Capitalei. De ce trebuie să-şi ducă un spital din Cluj-Napoca rufele la spălat la peste 400 de kilometri distanţă? „Pentru că este cea mai ieftină variantă", a explicat pentru „Adevărul", purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, doctorul Valer Donca.

Acesta a susţinut că spălătoria proprie a spitalului nu mai făcea faţă cantităţii mari de rufe murdare. „Spitalul nostru are 368 de paturi, din care 110 paturi în Secţia Clinică de Ergoterapie, care a trecut în administrarea Spitalului nostru din aprilie 2011. În aceste condiţii, spălătoria noastră, care are o singură maşină de spălat de volum mare, cumpărată în 1975, nu a mai făcut faţă. Mai ales acum, de la venirea iernii, aveam nevoie şi de un spaţiu foarte mare pentru uscarea rufelor.

În plus de asta, nu am fi primit anul acesta autorizaţie de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru că maşina de spălat este foarte veche", a explicat Donca. În aceste condiţii, conducerea unităţii s-a gândit să externalizeze serviciul de spălătorie. După ce au fost studiate mai multe oferte, s-a ajuns la concluzia că o firmă din Bucureşti, Image Service Prod Com SRL, are cel mai bun preţ: 2,1 lei (plus TVA) pentru kilogramul de rufe spălat. În această sumă fiind inclus şi transportul Cluj-Bucureşti.

„Am calculat că în spălătoria noastră, spălatul costa 2,7 lei pe kilogram. Apoi, am mai primit oferte de la firme din Cluj de 3 lei pe kilogram, 3,1 lei sau 3,2 lei. Oferta de la Bucureşti era cea mai bună, 2,1 lei", a explicat purtătorul de cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 5 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°