Un poliţist a fost sechestrat într-un magazin din Săcele în timpul unui control. Incidentul s-a petrecut joi seara, în jurul orelor 20.00, şi a pornit, din câte se pare, de la câteva prăjituri expirate. Un subcomisar de poliţie s-a prezentat la magazinul respectiv pentru că, susţine el, a primit nişte reclamaţii potrivit cărora unitatea comercializa prăjituri stricate. În momentul controlului, în magazin se aflau doar soţia şi fiica patronului. Omul legii a început să facă scandal şi să devasteze magazinul, astfel că femeile, speriate, l-au chemat pe patron. Bărbatul a venit şi a închis uşa magazinului, în aşa fel încât poliţistul să nu mai poată pleca. Omul legii a spart însă uşa printr-o lovitură de picior.
Patronul magazinului susţine că atât el cât şi soţia lui au fost bruscaţi de subcomisarul de poliţie. „Eu cred că a fost vorba doar despre un fel de intimidare, pentru că poliţistul vroia ca eu să îi spun numele persoanelor din Gîrcini care obişnuiesc să fure. Atât eu cât şi soţia mea am fost bruscaţi”, a declarat patronul magazinului. Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz. Din câte se pare, persoana care a reclamat faptul că a cumpărat prăjituri expirate de la unitatea comercială în cauză a acuzat dureri de burtă şi a fost transportată, cu o ambulanţă, la spital pentru investigaţiile necesare. Un poliţist a fost sechestrat într-un magazin din Săcele în timpul unui control. Incidentul s-a petrecut joi seara, în jurul orelor 20.00, şi a pornit, din câte se pare, de la câteva prăjituri expirate. Un subcomisar de poliţie s-a prezentat la magazinul respectiv pentru că, susţine el, a primit nişte reclamaţii potrivit cărora unitatea comercializa prăjituri stricate. În momentul controlului, în magazin se aflau doar soţia şi fiica patronului. Omul legii a început să facă scandal şi să devasteze magazinul, astfel că femeile, speriate, l-au chemat pe patro