Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, mare favorită pentru calificarea în sferturi! Cine este Polonia? DVD-ul meciului Norvegia - Polonia costă 20 de euro

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

* România joacă mâine, de la ora 21:15, pentru un loc în sferturile de finală ale CM de handbal feminin împotriva Poloniei

* Tricolorele nu vor avea foarte mulţi suporteri în Novi Sad la meciul de mâine seară

* Polonia a început să acorde o atenţie sporită şi handbalul feminin, iar peste câţiva ani va fi o forţă

România şi Polonia se reîntâlnesc într-un meci oficial după aproximativ cinci ani şi jumătate. Cele două naţionale au jucat în martie 2008 în turneul preolimpic de la Bucureşti, România câştigând atunci cu 27-26. A fost o victorie cu emoţii, venită însă după două succese, în faţa Japoniei şi Ungariei, care asiguraseră deja calificarea la JO din China (Beijing 2008). Din echipa respectivă se mai regăsesc acum patru handbaliste, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Talida Tolnai şi Ada Nechita.

Ultima bătălie româno-poloneză într-un Campionat Mondial a fost dată în 2007, în grupa de la Toulon, unde tricolorele s-au impus cu 38-33. A fost jocul în care, spre exemplu, a explodat cea mai valoroasă handbalistă a Poloniei de azi, Karolina Kudlacz. De atunci, Polonia nu a mai ajuns la niciun turneu final, în schimb România a continuat să urce în topul celor mai importante competiţii: locul 4 la CM 2007, locul 7 la JO 2008, locul 5 la CE 2008 sau medalia de bronz la Europeanul din 2010.

În handbalul mondial, Polonia nu a existat decât în sectorul masculin, unde sunt printre cei mai buni din lume. Naţionala "leşilor" se bate mai mereu pentru un loc în semifinale la turneele finale, în timp ce la nivel de echipe au ajuns să califice două echipe în grupele Champions League. Şi nu doar se prezintă, ci au şi şanse de a ajuge cât mai sus. În primăvara acestui an, Targi Vive Kielce s-a calificat chiar în "Final 4-ul" Ligii şi a terminat pe locul 3, după ce a învins în finala mică THW Kiel. Rezultate care spun ceva despre forţa polonezilor! La

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 27 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 30 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 59 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 18 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 44 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°