Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană îşi momeşte contracandidaţii cu funcţii

Publicat in Adevarul, luni 15 februarie 2010 · ·

Liderul PSD, Mircea Geoană, a scăpat de principalul său contracandidat. Adrian Năstase i-a acuzat pe Geoană şi pe oamenii acestuia că au „regizat“ Congresul şi a anunţat că se retrage din lupta pentru preşedinţia PSD.

UPDATE Geoană oferă funcţii şi vorbeşte despre "calculele" din spatele rocadei Năstase-Ponta

Ameninţat cu debarcarea de la şefia partidului, Mircea Geaonă promite funcţii contracandidaţilor săi şi sugerează că în spatele retragerii lui Adrian Năstase din cursă şi a lansării lui Victor Ponta stau "calcule politice".

Noul candidat lansat în cursa pentru şefia PSD-ului, Victor Ponta, a precizat că Mircea Geoană i-ar fi propus şi lui, dar şi lui Adrian Năstase, funcţia de prim-vicepreşedinte în echipa pe care o alcătuieşte.

"Propunerea aceea - eu am fost corect şi am recunoscut. Am primit-o şi eu de la domnul Geoană. Şi domnul Năstase a primit-o. Am fost mai mulţi care am primit acea propunere pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. Nu ştiu acum cine o acceptă sau nu, fiecare merge pe drumul lui", a spus Ponta. De altfel, Năstase şi Ponta nu au fost singurii pe care Mircea Geoană i-a momit cu funcţii. Şi vicepreşedintele Cristian Diaconescu a primit o invitaţie oficială de a se alătura actualului lider al partidului.

Geoană a declarat că şi-ar dori în echipa sa un prim-vicepreşedinte puternic, competent, pe care să se poată sprijini şi cu care să-şi distribuie rolurile şi competenţele în perspectiva Guvernului alternativ, el arătând că lui Diaconescu i s-ar potrivi "mănuşă" aceasta. De asemenea, viziunea lui Geoană privind viitoarea echipă îl include şi pe Liviu Dragnea, în calitate de secretar general.

Geoană, încă preşedinte al PSD-ului, a declarat că a existat un "mic calcul" în spatele rocadei Năstase-Ponta. Termenul de depunere a candidaturilor pentru conducerea formaţiunii expiră joi, la o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 32 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°