Grupul american General Motors (GM) va sista activitatea constructorului auto sudez Saab, după ce încercarea de a vinde compania producătorului olandez de autoturisme sport de lux Spyker Cars.
Anterior, GM negociat vânzarea companiei cu producătorul de maşini de lux Koenigsegg, care beneficia şi de susţinerea constructorului chinez BAIC, însă tranzacţia a eşuat în noiembrie, iar grupul american a anunţat, la momentul respectiv, că va analiza alte oferte până la finele aului, urmând să decidă ulterior dacă închide Saab.
BAIC a anunţat, la începutul săptămânii, că a încheiat un acord cu GM pentru achiziţia unor active Saab, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală pentru modelele 9-5 şi 9-3. Saab ar fi avut nevoie de o rezolvare rapidă a situaţiei pentru a rămâne funcţională.
Oprirea activităţii nu înseamnă falimentul sau lichidarea forţată a Saab, iar compania suedeză îşi va onora, probabil, datoriile, inclusiv cele către furnizori, potrivit unui comunicat al GM. Saab, cu 93.000 de unităţi vândute în 2008, este una dintre mărcile mici ale GM. În acest an, a mai fost sistată producţia mărcilor Pontiac şi Saturn, ambele din SUA. Saab are peste 3.000 de angajaţi.