Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: De Paşte, finii merg cu plocon la naşi

Publicat in Adevarul, vineri 22 aprilie 2011 ·

Gospodinele pregătesc un coş cu bunătăţi pentru a-l duce părinţilor spirituali. În funcţie de „pretenţiile“ naşilor, cadourilor pentru sărbătoarea Învierii Domnului pot fi tradiţionale şi mai puţin costisitoare sau speciale.

Tradiţia spune ca de Paşti, finii să meargă acasă la naşi, părinţii lor spirituali, pentru a petrece împreună şi a ciocni ouă încondeiate. Aceştia pot aduce naşilor un coş umplut cu bunătăţi din care nu trebuie să lipsească o găină, o sticlă de vin, tortul, cozonacul şi ouăle roşii. În aceste vremuri când timpul liber este foarte limitat, gospodinele moderne se pot aproviziona chiar de la magazin cu cele necesare. Cozonacii se găsesc din belşug la majoritatea cofetăriilor, brutăriilor şi patiseriilor, dar şi de la supermarket şi au preţuri pentru toate buzunarele, cuprinse între 10 şi 50 de lei, în funcţie de conţinut şi de calitate. La cofetăria Adnana un cozonac cu stafide, rahat şi nuci costă 11 lei. Cozonacul Ardelenesc de la Cofetăria Karina costă 50 de lei şi are o greutate de un kilogram şi jumătate. O sticlă de vin roşu sau alb costă 7,49 de lei. Finii s-au pregătit deja şi şi-au cumpărat cele necesare. „Voi merge şi eu la naşi, împreună cu familia. Vom duce produse tradiţionale pentru masa de Paşte: tort, cozonac, pui şi o sticlă cu vin şi cadouri pentru cei mici“, spune Mădălina Matei, asistent medical.

Sugestii de cadouri

Pentru că marea majoritate a finilor optează şi pentru mici cadouri, aceştia pot lua pentru copii iepuraşi de ciocolată care se găsesc la supermarket-uri la preţuri accesibile. Un iepuraş de ciocolată la Penny Market are preţuri între 1,59 lei şi 10,99- oul uriaş cu caramele. Cei mici cu siguranţă vor fi încântaţi de cadou. Tot la supermarket puteţi cumpăra un cozonac de 750 de grame cu ciocolată la 23,49 de lei. Un cadou pentru naşă poate fi şi un pachet de praline la 8,99 de lei. O sticlă de whis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum o ora
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

News.ro acum 56 minute
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat miercuri că Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, relatează Reuters. "După finalizarea text

Cine este cetățeanul afgan care a înjunghiat doi polițiști de frontieră în Timiș

HotNews acum 20 minute
​Traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de frontieră aflaţi în misiune, în judeţul Timiş, a fost capturat după 12 ore în zona Iosefim din județul Timișoara. Sindicatul polițiștilor „Europol” a publicat o poză a acestuia și de

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 2 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 4 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 56 minute
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 2 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 3 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°