În data de 25.02.2013, începând cu orele 10.00, nouă persoane private de libertate , condamnate pentru trafic de droguri, aflate în custodia Penitenciarului Brăila, însoţite de specialişti din cadrul Biroului Asistenţă Psihosocială au participat la proiectului de prevenire a infracţionalităţii „Să preţuim libertatea” ce va avea loc la Colegiul Tehnic „C.D.Neniţescu” din municipiul Brăila.
Organizatorii încearcă sa valorifice potentialul educativ al experientelor de viată ale persoanelor private de libertate, acum în ipostaza de model antiinfractional, prin transmiterea mesajelor antidrog, în vederea prevenirii consumul de droguri, factor implicat de cele mai multe ori în comiterea actelor infractionale.
Activitatea este menită să informeze dar să şi constientizeze asupra efectelor consumului de droguri cât şi a rezultatul concret şi tragic la care duce, de cele mai multe ori, delincvenţa ca urmare a consumului de substanţe nocive.
Incidenţa din ce în ce mai mare a consumului de substanţe etnobotanice ridică din ce în ce mai multe probleme, totodata doamna coordonator al Centrului de Prevenire , Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila – psiholog Olga CONDRAT ,a subliniat faptul că şi consumul de substanţe etnobotanice a devenite ilegal în conformitate cu Legea 194 din 7 noiembrie 2011
privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevãzute de acte normative în vigoare
Consumul duce, dincolo de pericolul în sine reprezentat de dependenţă, la desfăşurarea unor comportamente de risc precum: relaţii sexuale neprotejate care cresc riscul infectării cu boli cu transmitere sexuală, desfăşurarea de comportamente violente, sedentarism şi alimentaţie nesănătoasă, activitate infracţională, conduite autolitice şi ideaţie suicidară, etc.
"Scopul final al activităţii este dezvoltarea unei