Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Primăriile doljene, pe butuci

Publicat in Adevarul, vineri 21 august 2009 ·

Toate administraţiile locale din judeţ, inclusiv cea din Craiova, au solicitat Guvernului fonduri pentru plata salariilor funcţionarilor din primărie. Majoritatea primăriilor doljene nu mai au bani să funcţioneze până la sfârşitul anului.

Campioana la întins mâna în faţa guvernanţilor e Craiova, care a solicitat în urmă cu două luni suplimentarea sumelor deja alocate cu 56,6 milioane lei. Majoritatea banilor ceruţi de municipalitate, aproximativ 35,7 milioane lei, au ca destinaţie plata funcţionarilor publici. De altfel, cheltuielile de personal reprezintă aproape 70% din cele 227 milioane lei solicitate de autorităţile locale şi judeţene. „Majoritatea primăriilor se confruntă cu o lipsă acută de fonduri însă ni s-a răspuns că, în momentul în care se vor stabili standardele de cost pentru fiecare localitate, atunci se vor suplimenta şi sumele pentru primării”, a spus prefectul Stancu. Altfel spus, primarii mai au de aşteptat mult şi bine până când îşi vor vedea banii.

Mai au bani de salarii doar două luni

Situaţia financiară din multe administraţii locale, în special din comunităţile mici, este însă una disperată. „Stăm foarte prost cu banii. Aş mai avea bani pentru o lună sau două de salarii şi mai am o altă mare durere: investiţia la Primărie. Lucrările sunt gata în proporţie de peste 70% dar nu mai am bani să continui şi ziceam să o termin anul ăsta. Nu am bani nici de cofinanţări. Am făcut un proiect cu primarii de la alte comune şi m-a costat consultantul 160.000 lei dar nu am să-i dau niciun leu”,a spus primarul din comuna Coţofenii din Faţă, Constantin Cîrciumaru.

Alţi edili susţin că s-au zbătut să crească gradul de colectare al taxelor şi impozitelor pentru a mai depinde atât de mult de finanţarea de la centru. „Până în trimestrul trei ne ajung banii, dar am avut parte de o rectificare negativă şi ne descurcăm cam greu. Am avut şi o si

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum 46 minute
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele ce

Gabriela Firea, mesaj feminist, în timp ce era flancată de liderii PSD la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 14 minute
Gabriela Firea și-a depus oficial candidatura la Primăria Generală a Municipiului București, duminică, alături de liderii PSD, în timp ce purta un tricou negru cu un mesaj feminist. Gabriel Firea și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Ga

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 47 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 21 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°