Multipla campioană mondială şi dubla medaliată olimpică Ana Pascu, acum preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă, este una dintre cele mai longevive personalităţi, încă în activitate, ale sportului românesc.

După o carieră de sportivă în care s-a acoperit de glorie, Ana Pascu conduce în prezent cu o mână gingaşă, dar fermă, destinele scrimei atât de la noi, cât şi din întreaga lume, fiind şi vicepreşedinte al forului internaţional de specialitate.

Cum aţi ales să faceţi performanţă în scrimă, un sport nu foarte popular în România, mai ales la jumătatea secolului trecut?

Tatăl meu era vicepreşedintele Federaţiei de Scrimă şi, de mică, m-a luat cu el peste tot. Prima dată am pus mâna pe armă pe la 7 ani, dar eram familiarizată cu planşele din sălile de scrimă. Ce să spun? Copil fiind, m-a atras faptul că scrima era mai degrabă o artă. Era practicată mai mult de intelectuali, de lumea bună, să-i spunem, iar echipamentele erau deosebite de cele de la alte sporturi, unde performerii se antrenau în şort şi tricou. Evident că lucrurile acestea m-au fascinat. Apoi am fost atrasă de atmosfera extraordinară de la Sala Progresul ,unde mă antrenam de multe ori alături de Angelica Rozeanu şi Ella Zeller Constantinescu (n.r. - două dintre cele mai valoroase jucătoare ale tenisului de masă românesc, multiple campioane mondiale şi europene în anii '50). Le admiram atitudinea de mari campioane. Ce tabieturi aveau! Veneau cu termosul cu ceai, iar la acea vreme la noi nici nu se auzise de termos. Se echipau tacticos, aveau pauzele bine stabilite şi-mi doream să fiu ca ele. Era o atmosferă nemaipomenită. Antrenamentele serioase, de cinci ori pe săptămână, sub atenta supraveghere a tatălui meu, le-am început prin 1958, pe la 13 ani.

V-a deranjat faptul că tatăl era vicepreşedintele federaţiei?

Până la 19 ani nu m-a deranjat. Abia la 19 ani, în 1963, d