Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Adrian Severin, întrerupt de nişte studente la conferinţa despre corupţie: "Nenorocito!", "Ieşi afară!", "Taci din gură!"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 noiembrie 2011 ·

Conferinţa europarlamentarului Adrian Severin, pe tema corupţiei, a fost întreruptă, vineri, de mai mulţi tineri care i-au cerut demisia din Legislativul european.

În timpul prelegerii pe tema "excepţionalismului corupţiei", mai mulţi militanţi au pus înregistrarea audio a materialului făcut de jurnaliştii de la Sunday Times care l-au acuzat pe Adrian Severin, la începutul acestui an, că ar fi implicat într-un scandal de corupţie.

Tânăra care deţinea casetofonul cu înregistrarea a fost invitată afară din sală, însă protestele nu s-au terminat aici.

În timp ce Adrian Severin vorbea despre extinderea UE, "am fost şi sunt pentru schimbarea retoricii extinderii. Şi, de aceea, unii din colegii mei nu sunt foarte fericiţi pentru că le spun lucruri care nu le fac plăcere", o altă tânără din sală, care s-a prezentat ca fiind "o studentă", l-a întrerupt cerându-i din nou să spună de ce nu îşi dă demisia.

În acel moment mai mulţi vârstnici prezenţi în sală, la dezbatere, i-au adresat invective: "Ieşi afară!", "Taci din gură!", "Nenorocito!", "Nu eşti la piaţă!", "Nu eşti la miting" au strigat câţiva dintre foştii diplomaţi la adresa studentei.

Severin şi-a continuat discursul cu calm, înghiţind de mai multe ori în sec. "Trebuie să avem ceva ce ne lipseşte: solidaritate şi mândrie naţională, pentru că solidaritatea şi mândria naţionale nu sunt antieuropene, ci sunt ingredientul care garantează succesul proiectului european. Nu voi putea niciodată să spun şi să accept că eu intru cu căciula în mână în UE sau am intrat cu capul plecat în UE şi că acesta este statutul meu în UE. Pot discuta foarte multe lucruri în această privinţă.

Pot discuta şi despre anumite şiretlicuri pe care noi le-am făcut spre a intra în UE (...) În momentul în care unii, din raţiuni politice, au folosit argumentul corupţiei româneşti, noi, în loc să ne apărăm şi să spune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 52 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 36 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 28 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 7 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 5 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°