Premierul Victor Ponta a ajuns la un acord cu Traian Băsescu pe tema accizei la carburanţi, iar acum se poate concentra exclusiv pe disputa cu Crin Antonescu.
Premierul Victor Ponta, împreună cu ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, s-au întâlnit ieri cu Traian Băsescu la Cotroceni, şi au ajuns la un compromis care îl avantajează în special pe Victor Ponta. Premierul i-a promis preşedintelui că amână cu trei luni aplicarea accizei de 7 cenţi pentru ambele tipuri de combustibili, benzină şi motorină, în schimbul promulgării bugetului, iar preşedintele a acceptat imediat trocul.
„Vreau să informez că am promulgat bugetul de stat. Am făcut acest lucru pentru că Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburanti, motorină şi benzină“, a anunţat preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta.
În şedinţa de Guvern, premierul a vorbit pe aceeaşi voce. „Vom amâna cu trei luni intrarea în vigoare a accizei la carburanţi, cu obligaţia ca în ianuarie, odată cu vizita Comisiei Europene, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă putem acoperi ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a avea buget si pentru a putea plăti pensiile cred că este un sacrificiu care merită“, a spus premierul.
Scăpat de grijile bugetului, Victor Ponta poate să-şi concentreze întreaga atenţie numai către conflictul intern care macină zilnic USL. De altfel, înainte de întrevederea cu Băsescu, Victor Ponta a trecut pe la sediul PNL pentru a discuta dspre situaţia fierbinte privind şefia TVR, funcţia ce ar trebui să le revină liberalilor şi pe care social-democraţii au boicotat-o.
PSD şi PNL par a fi căzut la un nou acord de principiu în privinţa interimatului de la TVR. „Printr-o OUG vom asigura cadrul legal pentru ca vineri sa avem o conducere la TV