Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paznicii bancomatului au luat bătaie pentru că au sunat la 113, în loc de 112

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

Cei doi paznici din Capitală care supravegheau bancomatul jefuit azi-noapte au tastat greşit numărul unic de Urgenţă, 112. Singura apărare a paznicilor din incinta Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Chimie, de pe Splaiul Independenţei nr. 202, este clasicul baston de cauciuc.

Marian Iancu (48 ani) şi colegul său, Virgil Dan (35 ani), se aflau într-o baracă din interiorul curţii institutului de pe Splaiul Independenţei, când, în jurul orei 2.00, spun ei, au fost atacaţi de un munte de om, de aproximativ 1,80 metri, îmbrăcat în trening negru şi cu o cagulă pe faţă.

Agresorul a încercat să-i lovească cu ranga în cap, dar paznicii au reuşit să se ferească şi să se refugieze în interior. Alţi trei bărbaţi mascaţi au apărut de după gardul instituţiei şi au spart uşa magaziei în care se afla cutia de valori a bancomatului cu 174.000 de lei.

Cei doi agenţi au reuşit să se închidă pe interior cu cheia, iar, în acel moment de disperare, în loc să sune la 112 pentru ajutor au sunat la 113. Prea târziu pentru a relua apelul: cei patru bătăuşi au spart uşa, au intrat peste ei, i-au lovit cu răngile şi i-au legat unul de altul, ca în filme, pentru a putea tăia bancomatul.

„Am vrut să tastez numărul unic de Urgenţe, dar de spaimă am apăsat greşit şi mascaţii au apucat să intre peste noi", ne-a declarat Marian Iancu, unul dintre cei doi paznici agresaţi, care a avut mai mult noroc şi nu a necesitat internare în spitalul Municipal decât câteva ore. I-au fost fisurate doar câteva coaste care i-au creat probleme de respiraţie.

A lăsat pistolul acasă

Pentru Marian Iancu această zi va rămâne probabil cea mai ghinionistă din viaţa lui pentru că tastarea greşită a apelului către Poliţie nu este singura faptă neinspirată. „Sunt singurul agent care are permis de port-armă şi mereu ţin pistolul la mine. Dar aseară am făcut o excepţie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 36 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 20 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 34 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°