Piaţa bricolajelor din ţara noastră intră într-un amplu proces de dezvoltare, tendinţa fiind vizibilă în creşterea nivelului competiţiei. Noii jucători precum BauMax sau Mr Bricolage vor Piaţa bricolajelor din ţara noastră intră într-un amplu proces de dezvoltare, tendinţa fiind vizibilă în creşterea nivelului competiţiei. Noii jucători precum BauMax sau Mr Bricolage vor intra pe acest segment, ţinta declarată a companiei BauMax pentru anul 2010 fiind câştigarea poziţiei de lider pe piaţa de bricolaj. Însă, până la modificări majore în peisajul bricolajelor din ţara noastră, primele două poziţii sunt disputate de Praktiker, membru al grupului Metro, şi Bricostore România, companii care au avantajul de a fi intuit nişa de dezvoltare ceva mai devreme. Pentru acoperirea cât mai bună a întregii ţări şi, implicit, pentru câştigarea unui număr cât mai mare de clienţi, ambii retaileri au demarat campanii complexe de expansiune în provincie. În plus, marile centre comerciale devin ancore şi pentru deschiderea acestor tipuri de magazine. În prezent, Praktiker dispune de 11 centre de distribuţie, în timp ce Bricostore a ajuns la un număr de şapte magazine. "Până la sfârşitul lui 2006, Praktiker România urmează să deschidă alte 4 magazine, în Satu Mare, Brăila, Bucureşti-Vitan şi Baia Mare", a declarat, pentru Adevărul, preşedintele Praktiker România Gunther Vosskamper. Anul 2006 a reprezentat pentru Praktiker anul cu cel mai mare număr de deschideri, de la începutul activităţii, în 2002. Pentru următoarea perioadă, până în anul 2008, strategia Praktiker România este de a deschide magazine în toate oraşele importante din ţară, cum ar fi Iaşi, Suceava, Baia Mare, Satu Mare. De cealaltă parte, Bricostore România a accelerat planul de expansiune, noua strategie vizând deschiderea a trei până la cinci magazine în următorii ani. "Dorim să deschidem magazine în oraşele cu peste