Dinamoviştii medaliaţi la Beijing au primit promisiuni că premiile vor fi plătite până la finele lui 2010, în vreme ce grecii vor să dea guvernul în judecată
După Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, campioanele olimpice Georgeta Andrunache, Viorica Susanu şi Constantina Diţă, precum şi medaliaţii cu bronz Mihai Covaliu, Doina Ignat, Simona Muşat, Elena Georgescu, C-ţa Burcică şi Ioana Papuc, toţi de la CS Dinamo, urmau să primească, din partea clubului, 1,7 milioane de lei. Din păcate pentru sportivi, banii nu au ajuns nici până acum, iar cea mai recentă promisiune, dintr-un lung şir de promisiuni, spune că premiile vor fi achitate până la finele lui 2010.
Cel puţin aşa a declarat, pentru gândul, Elisabeta Lipă, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo. "Am tot discutat în ultima vreme cu cei din minister şi am promisiuni ferme că până la sfârşitul acestui an sportivii de la Dinamo, care au avut rezultate la Beijing, îşi vor primi banii. Îmi pare rău că au aşteptat atât de mult, dar nu a fost vina mea. Nu eu trebuia să dau banii, ci ministerul. Este vorba despre o sumă de 17 miliarde de lei vechi, peste 400.000 de euro", explică fosta mare canotoare care poate da exemplu sportivilor nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit banii situaţia grecilor medaliaţi la aceeaşi Olimpiadă.
Grecii, criză şi pentru Jocurile Olimpice din 2012
Astfel, medaliata cu bronz la triplu salt feminin, Pigi Devetzi, a declarat, pentru cotidianul atenian Ethnos, că împreună cu alţi şase medaliaţi de la Beijing ia în considerare acţionarea în justiţie a guvernului pentru că nici până acum nu au fost recompensaţi pentru performanţele din 2008. Conform legii, guvernul grec trebuie să acorde 150.000 de euro pentru o medalie de aur la Jocurile Olimpice, 100.000 de euro pentru o medalie de argint şi 70.000 de euro pentru o medalie de bronz.
"Du