Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAPORTUL MAI după controalele de la Poliţia Gorj. „Pentru protejarea intereselor personale”, comisarul Viorel Caragea „şicanează oamenii de afaceri”

Publicat in Gandul, joi 31 octombrie 2013 ·

În urma valului de plângeri din partea poliţiştilor gorjeni şi a unor oameni de afaceri din judeţ, Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a găsit mai multe nereguli la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, condus de comisarul Viorel Salvador Caragea. Printre ele se numără şicanarea oamenilor de afaceri din judeţul Gorj prin intermediul structurilor de Poliţie aflate în subordinea lui Caragea, dar şi umilirea şi jignirea în public a subordonaţilor săi. Cu toate acestea, singurele sancţiuni dispuse de IGPR faţă de comisarul Caragea au fost un avertisment şi diminuarea cu 10% a salariului pe 2 luni, arată un raport al MAI trimis Senatului şi obţinut de gândul.

În prezent, Comisia de Apărare din Senat cercetează situaţia de la IPJ Gorj, după ce mai mulţi ofiţeri de poliţie au sesizat senatorii cu privire la abuzurile care ar avea loc la instituţia respectivă şi pe care IGPR nu le-a soluţionat până acum, în ciuda rapoartelor MAI. Senatorul PNL Corneliu Dobriţoiu a declarat că faptele prezentate în faţa comisiei de ofiţerii de poliţie gorjeni „ne duc la concluzia că am avea de a face cu grupuri infracţionale”. Săptămâna viitoare, ministrul de Interne Radu Stroe va fi audiat în faţa Comisiei.

Cel mai recent control al MAI la IPJ Gorj a avut loc în iunie 2013, după ce omul de afaceri Mihail Rămescu, din Motru, judeţul Gorj, a sesizat MAI cu privire la faptul că firma sa este supusă la controale abuzive de către Viorel Caragea, acesta urmărind să obţină avantaje pentru sine.

Reţeta Caragea de şicanare a oamenilor de afaceri din Gorj

“Pe timpul verificării aspectelor sesizate de către petiţionar, s-a constatat că atât în rândul poliţiştilor din cadrul IPJ Gorj, cât şi în mediul de afaceri din judeţ există o stare generală de teamă şi, respectiv, de nemulţumire faţă de modul în comisarul şef Caragea Salvador Vi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°