Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Oltean şi-a cerut scuze pentru comparaţia pe care a făcut-o între Regele Mihai şi regele Cioabă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

Secretarul general al PDL Ioan Oltean şi-a cerut scuze, sâmbătă, pentru comparaţia pe care a făcut-o între Regele Mihai şi regele Cioabă vineri, când a afirmat că discursul fostului suveran în Parlament ar putea crea un precedent, astfel că şi şi regele Ciobă ar putea cere să vorbească în Parlament, scrie NewsIn.

"Eram într-un mod mai detaşat atunci când am făcut comparaţia între cele două instituţii. Nu a fost cu rea-credinţă, îmi cer scuze. Regret, comparaţia şi afirmaţia făcută au fost deplasate. Cer scuze tuturor celor care, într-un fel sau altul, s-au simţit ofensaţi de acestă comparaţie totalmente nepotrivită şi nelalocul ei", a afirmat Oltean sâmbătă, la Bistriţa.

Vineri, tot la Bistriţa, Oltean a afirmat că i se pare "exagerat" ca Regele Mihai să se adreseze naţiunii în plenul celor două Camere ale Parlamentului. "Mi se pare exagerat. Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru? Acum, dincolo de glumă, vreau să vă spun următorul lucru: constituţional, în plenul celor două Camere se adresează şefii de stat, oameni cu rang asemănător, în exerciţiul funcţiunii. Niciodată, din 1990 încoace, nu am fost puşi în situaţia de a lua o asemenea decizie şi n-am vrut să creăm un precedent", a susţinut Oltean.

Secretarul general al PDL a adăugat că se va supune majorităţii şi va fi prezent în sală pentru a asculta discursul fostului suveran, în semn de respect: "Ne supunem majorităţii, vom fi prezenţi în sală atunci când Majestatea Sa se va adresa naţiunii, vom urmări cu atenţie discursul".

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marţi, propunerea de organizarea a unei şedinţe solemne a Legislativului pe 25 octombrie cu ocazia împlinirii a 90 de ani de către regele Mihai, prilej cu care acesta va susţine şi un discurs.

Conducerea Parlamentului respinsese însă luni propunerea unei şedinţe solemne la care să fie invitat Regele Mi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. UPDATE: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului / "Niciun semn de viaţă" detectat la locul accidentului - televiziunea de stat. Oficial iranian: Elicopterul a fost „ars complet” în urma prăbuşirii

Mediafax acum 25 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 6 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 9 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°