Mai jemanfişist ca oricând, preşedintele de onoare, dar şi fondator, al PSD, declară ritos: „Dacă n-aveţi nevoie de mine, eu pot să plec!” Ion Iliescu este nemulţumit, pe bună dreptate, că nici măcar n-a fost consultat în legătură cu decizia de depunere a moţiunii de cenzură. Nu este, dealtfel, prima dată când Mircea Geoană îl ignoră sau îl ocoleşte. De data aceasta bănuim şi de ce nu l-a consultat: ştia care este poziţia sa, poziţie expusă fără echivoc cu câteva ocazii.

Avertismentul lui Iliescu n-ar trebui luat de Geoană&Comp, ca o toană, ca o ţâfnă de veteran ofuscat că nu e băgat în seamă. Ion Iliescu rămâne, în ciuda trecerii lui pe o linie „moale”, din punctul de vedere al ierarhiei de partid, un reper important în afara partidului. Dealtfel, ceea ce s-a întâmplat la congresul din 2005 a reprezentat o surpriză doar pentru electoratul lui Ion Iliescu, nu şi pentru colegii săi de partid, dintre care nu puţini se temeau de o eventuală epurare de „morală proletară”, după nenumărate acuze la adresa reprezentanţilor de frunte ai puterii pesediste.

Ion Iliescu nu spune, ca Lăpuşneanu: „Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreau!”. Lehamitea este aproape reciprocă. El spune că va pleca. Unde? Asta este întrebarea pe care trebuie să şi-o pună membrii „echipei Geoană”. Plecarea - eventuală - a lui Iliescu din partid, acum, după erorile în lanţ comise de înlocuitorul său, şi într-un moment în care impactul moţiunii (depuse sau nu) este greu de evaluat, ar putea da o lovitură mortală partidului aflat şi aşa la cota sa cea mai de jos. Faptul că un „electorat Iliescu” este o certitudine, în timp ce un „electorat Geoană” este doar o supoziţie, complică lucrurile până la a le face explozive.

PSD-ul actual nu este un leagăn al armoniei. Curente şi contracurente se ciocnesc aici surd şi este greu de afirmat cu certitudine că cei care-şi declară dragostea faţă de Geoană